Cunoașterea de Sine este o alegere și vine din interiorul fiecăruia la un moment dat.

Echipa Ascensiunea a pregătit o lista cu 33 de parametrii de baza spre Cunoașterea de Sine care, sperăm noi, să ajute pe cât mai mulți din toate punctele de vedere.

Meritele pentru această listă nu revin unei persoane anume. Din punct de vedere al conștiinței 3D, meritele revin mai multor oameni ale căror nume nu le vom scrie aici pentru că nu am discutat cu ei despre acest aspect, însă le trimitem binecuvântari și drumuri luminate tuturor pe această cale și dacă va fi cazul se va face Edit și vom adaugă nume.

Din punct de vedere spiritual, meritele pentru această listă revin Lui Dumnezeu Tatăl Primordial, Tuturor Maeștrilor Ascensionati, Tuturor Ființelor de Lumină și de Întuneric, Mulțumiri Creației!

Acești parametri s-au transmis din generație în generație, de la nivel de conștiința la nivel de conștiința, de la maeștri la maeștri, de la om la om, iar acum sunt dați mai departe cu explicația de la nivelul nostru de conștiința, cu meritele celor menționați mai suscare ne ajută pe toți în drumul și misiunea fiecăruia.

Parametri sunt foarte mulți, însă necesită un alt nivel de cunoaștere pentru a fi utili și înțeleși în momentul de față de către cei care sunt la început spre Cunoașterea de Sine.

Mai jos vom regăși lista cu cei 33 de parametri și explicația parametrilor respectivi, iar pentru doritori, se pot măsură parametri respectivi cu ansa, prețul fiind 150 RON. Rezultatele vor fi trimise pe mail după ce fișa este finalizată. Pentru o fișă personalizată, contactați-ne la adresa de e-mail contact@ascensiunea.ro sau în secțiunea Contact ce se regăsește pe Site, iar noi vă vom răspunde în cel mai scurt timp.

  • EBF-SK total la naștere = energia benefică fundamentală pe SK/sine/Șarpe Kundalini/ Spirit la naștere

Energia benefică fundamentală la naștere reprezintă energia cu care te-ai întrupat în viața asta, iar energia cu care te-ai întrupat în viață asta este rezultatul ultimei tale vieți, rezultatul tuturor actiunilor tale din ultima viață.

Se măsoară de la – la + 100.

Dacă ebf-ul este mai mic de 0, înseamnă posesiuni ale altor entități nebenefice, lucruri negative.

Între 0-80 rezultă:

Lipsa energiilor pozitive pe toate planurile,structurile ( Spirit,suflet,minte,corp)

Între 81-90 rezultă: 

O persoană benefică, normală, însă rezultatele nu sunt extraordinare.

Între 91-97 rezultă:

Persoane benefice

Între 97-100 rezultă:

Persoane foarte benefice

  • EBF-SK total actual = Energia benefică fundamentală pe SK/Sine/Șarpe Kundalini/Spirit în momentul măsurătorii, în momentul Acum.

Rezultatul se poate compara cu cel de la EBF-SK de la naștere pentru a vedea dacă este evoluție.

Totalitatea gândurilor,faptelor,acțiunilor noastre în această viață până în momentul prezent reprezintă EBF-SK actual.

Restul informațiilor se regăsesc și sunt la fel că cele de la EBF-SK la naștere.

  • VA = Vârstă Astrală. Vârstă noastră (a spiritului nostru,Șarpe Kundalini,Sine) de la momentul apariții sale în Univers. Pământul are aproximativ 4,6 miliarde ani, dacă Vârstă Astrală este mai mare de 4,6 miliarde ani înseamnă că Spiritul nostru (sinele nostru,șarpele kundalini) este mai bătrân decât Pământul, așadar are experiență mai mare și un nivel de cunoaștere mai ridicat. VA mai mic de 4,6 înseamnă experiență și automat cunoaștere mai puțină din punct de vedere a tot. 
  • CER = Din ce cer a venit spiritul nostru la încarnare,întrupare. Din ce cer ne-am întrupat în viață asta.

Se măsoară de la -12 la 12

Fiecare spirit în ultima să viață, conform evoluției sale, acțiunilor sale, a părăsit corpul fizic dintr-un anumit punct,cer.

Pe scurt, fiecare cer și anticer reprezintă o anumită intensitate de lumina/întuneric, energie pozitivă,negativă.

  • SK trezit = Șarpe Kundalini,Sine,Spirit trezit în timpul măsurătorii.

Dacă este trezit înseamnă că omul respectiv și-a dat seama că nu este Mintea să și începe să devină conștient de Sine.

Se măsoară de la 0 la 100. Cu cât rezultatul este mai mare cu atât mai bine.

Dacă este trezit 30% de exemplu, înseamnă că și a dat seama de Sine, însă acționează mult mental. Însă este ok, încet,încet începe să vadă cum stau lucrurile și apare trezirea accentuată împreună cu vindecarea.

Dacă este 0 înseamnă că nu s-a produs trezirea spirituală, SK ( Sinele,Spiritul) doarme , acționăm din Minte nefiind conștienți de altceva și acționăm din concepte mentale implementate la nivel colectiv, etc , lumea materială așa cum toți o știm și ni s-a implementat de mii de ani.

  • CD = Credința în Dumnezeu.

Se măsoară de la – la + 100,  cei ce au mai mică de 0 sunt supărați pe Dumnezeu. 

Cei ce au CD mai mic de 80 sunt atei, între 81-90 este credință medie, 91-100 credință puternică.

Măsurătoarea se face la nivel de Spirit,Sine,Șarpe Kundalini.

Faptul că cineva crede mental în Dumnezeu nu înseamnă că, chiar crede, ci este o credință mentală, falsă.

Este în regulă să credem mental însă trebuie să ajungem să credem noi, spiritul nostru în Dumnezeu pentru că noi suntem Spirit și Spiritul nostru se manifestă în acest corp. 

Aici intervine recunoașterea de Sine și conștientizarea faptului că noi nu suntem Mintea. 

Noi avem și o minte aici pe Pământ, însă manifestarea trebuie să aibă loc din interior,mintea este ceva ce este creat pe acțiunile din exterior. 

  • RVD = Realizarea Voii lui Dumnezeu Tatăl. Cât din voia Lui Dumnezeu Tatăl ( Creatorul Primordial a Tot ce știm și ce nu știm) realizăm zi de zi cu liber arbitru.

Se măsoară de la 0 la 100. 

În RVD intră tot ce trebuie să facem și Dumnezeu ne ghidează însă noi ignorăm.

Dacă este RVD 100 înseamnă că facem ce trebuie să facem pe toate planurile din toate punctele de vedere.

Dacă este mai mic de 100 înseamnă că nu facem ce ar trebui să facem pentru evoluția noastră pe toate planurile din toate punctele de vedere.

100 nu este tocmai ușor de atins, însă dacă RVD este foarte mic, este evident faptul că jobul, grupul de prieteni,gândurile,vorbele, acțiunile noastre trebuie schimbate pentru că batem pasul pe loc și nu asta ar trebui să facem. Ieșirea din tiparele cu care ne-am obișnuit poate fi dificilă,însă este necesară pentru binele nostru suprem pe toate planurile. 

  • DH naștere– Duhul Sfânt sau Lumina Internă la naștere.

În viața actuală în care ne-am întrupat venim cu un DH ( Duh Sfânt )pe baza rezultatelor ultimei experiențe, ultima noastră întrupare ( viață ) că Spirit.

Se măsoară de la 0 la 100 în cazul celor care măsoară după Conștiința Hristică, însă există DH mai mare că 100 ( Iisus Hristos a avut 100 ). 

Conștiința Hristică nu este finalul Conștiinței. Iisus Hristos este un Spirit foarte evoluat, care s-a întrupat pe Pământ pentru a ajuta oamenii și a făcut-o. Mulțumiri și binecuvantari pentru domnul nostru Iisus Hristos pentru tot ceea ce a făcut si face pentru Omenire. Însă, la fel cum a spus și El, se poate și mai sus. 

La ora actuală sunt milioane de oameni pe Pământ cu DH peste 100 însă nu au aceiași Misiune ca a lui Iisus Hristos și este perfect normal. Fiecare cu misiunea și treaba sa.

În majoritatea religiilor se face referire la 3 persoane distincte ( diferite ) care formează Sfânta Treime.

Este vorba despre Dumnezeu Tatăl ( Creatorul Primordial a Tot ), Fiul ( precum a fost Iisus Hristos ) și Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt reprezintă darul lui Dumnezeu Tatăl acordat Fiului pe Pământ pentru ași îndeplini misiunea, treaba sa pe Pământ.

Toți oamenii dețin Duh Sfânt mai mult sau mai puțîn.

Duhul Sfânt reprezintă uneltele pe care Dumnezeu Tatăl Primordial le da Fiilor Săi pentru ași duce la capăt treaba pentru care se află pe Pământ.

Duhul Sfânt poate crește în momentul când acționăm și facem Voia Divină. 

În acel moment Duhul Sfânt ( darurile,programele,uneltele) oferite de Dumnezeu Tatăl Primordial vor crește și DH-ul va fi din ce în ce mai mare și este normal din moment ce treaba noastră aici va deveni din ce în ce mai importantă pentru noi și pentru restul Omenirii.

Duhul Sfânt se pierde prin păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva darurilor Lui Dumnezeu Tatăl Primordial.

Exemplu: Avoturi, crime, gânduri, vorbe, fapte ce provin din opusul Iubirii față de Creație.

Duhul Sfânt poate crește la loc în momentul când conștientizăm ce am făcut, ne iertăm și începem să acționăm pozitiv, din Iubire. Sunt N variante de vindecare pentru fiecare om indiferent de religia din care face parte.

Dacă DH ul este între:

0-20 rezultă:

Când avem DH între 0-20 înseamnă că Lumina este aproape absentă. Automat suntem predispuși energiilor negative,entităților negative.

Gândurile,vorbele, acțiunile au energie negativă.

Suntem predispuși spre diferite boli, sănătatea mintală și cea fizică fiind pusă în pericol.

Este în regulă să avem DH 0-20 doar în cazul în care ne ducem cu Conștiința conștienți în acel DH special pentru a vedea cum ne manifestăm pentru a conștientiza imediat că avem o problema , ulterior ridicându-ne conștiința și vindecând problema respectivă. Statul în DH 0-20 inconștient este nebenefic.

20-42 rezultă:

Include tot ce este scris la DH 0-20. 

Cei care au DH între 20-42 constant sunt în plăti karmice, păcatele de altădată și din viață asta.

La un moment dat vine notă de plata pentru toți indiferent cât am ignoră asta. Cel mai bine este să fim conștienți de acest aspect, să plătim prin iertare, gânduri, vorbe, fapte bune, iubire, ulterior să Ascensionăm.

Când avem DH între 20-42 automat suntem deschiși spre întuneric. Energiile, entitățile negative au acces la noi prin simplul fapt că le oferim acordul stand în acea vibrație.

DH 42-55 rezultă:

Între 42-55 sunt majoritatea oamenilor, oamenii obișnuiți.

Nu trebuie să fi neapărat trezit spiritual să ai un dh între 42-55.

Acționezi inconștient dar felul tău de a fi este ok și te bucuri cât de cât de viață, faci și fapte bune, ajuți oameni etc.

Plățile karmice sunt mai blânde cu tine și plătești ușor, ușor prin ceea ce ești în prezent, indiferet că ești trezit spiritual sau nu.

DH peste 55 rezultă:

Când avem DH peste 55 înseamnă că am început să studiem partea spirituală sau înțelegem printre picături că lumea nu este așa cum am fost programați să credem.

Putem fi treziți spiritual sau nu, cert este că acționăm mai mult din lumina indiferet dacă o facem conștient sau nu.

Orice terapeut din orice domeniu ar trebui să aibă DH peste 55 în timpul terapiei, altfel pacientul îi face terapie lui , și nu invers.

DH peste 80 rezultă:

Când avem DH peste 80 energiile,entitățile negative nu ne pot afecta pentru că avem multă lumina, iar lor nu le place o lumina de intensitate atât de mare.

DH-ul nu rămâne constant, acolo tindem toți să ajungem. El fluctuează. Acum se poate să ai 60 iar în următorul minut din cauza unei traume sau lecții pe care o ai te duci în DH 20.

Domnul nostru Iisus Hristos își menținea foarte mult DH-ul în 100. Asta înseamnă evoluție. Mulțumiri Lui încă o dată pentru cele aduse omenirii.

  • DH Actual – Duhul Sfânt sau Lumina Internă actuală, în momentul măsurătorii.

Se poate măsura de la 0-100 sau mai mult de 100, depinde de cine măsoară și conștiința respectivului.

Se măsoară DH actual pentru a vedea unde te situezi în momentul Acum.

Totodată se poate face o comparație între DH de la naștere și cel actual pentru a vedea dacă este evoluție.

Când avem conștiința ridicată, gândim,vorbim, acționăm din lumina, Iubire,  DH-ul va fi ridicat. Opusul , automat va duce la un DH scăzut.

Restul informațiilor sunt la fel și se regăsesc la parametrul DH la naștere.

  • IP total – Iertarea Păcatelor. Cât din totalitatea păcatelor din toate viețile inclusiv din viață actuală au fost iertate până în momentul măsurătorii.

Se măsoară de la 0-100

Ce înseamnă mai exact iertarea păcatelor.

Iertarea apare prin Iubire.

În primul rând iertarea trebuie să vină din 3 părți și le voi explică pe toate 3.

1. Iertarea păcatelor provenită de la Dumnezeu.

Dumnezeu ne iubește pe toți și ne iartă. Din această cauza ne da N variante să ne corectăm și să facem ce trebuie să facem.

Când am făcut ceva mai puțîn bun spunem “Doamne, te rog iartă-mă” , iar Dumnezeu ne iartă.

2. Iertarea păcatelor provenită de la spiritele (oamenii,animalele,etc) cărora le-am provocat suferință,neplăcere.

În acest caz conștiința noastră crește iar noi devenim mai conștienți de situație și spunem “Doamne, Te rog iartă-mă și te rog așa cum consideri tu că e mai bine, fă-l pe X să mă ierte pentru fapta Y pe care i-am făcut-o conștient sau inconștient”.

În acel moment Dumnezeu acționează și sunt șanse mai mari că acel spirit să ne ierte. În caz că nu ne iartă, asta este. Este plata karmică și trebuie plătită prin diferite metode.

3 Iertarea păcatelor provenită de la noi înșine.

În acest caz nivelul de conștiința este și mai ridicat, conștiința noastră fiind mult mai sus și începem să fim conștienți de faptele făcute urmând să ne asumăm și facem tot posibilul pentru a îndrepta tot ceea ce am făcut mai puțîn plăcut conștienți sau inconștienți la momentul respectiv împotriva Creației.

Ne iartam pentru că atât am putut la momentul respectiv, nu ne judecăm, și începem să acționăm din momentul PREZENT pentru a îndrepta lucrurile.

Așadar, iertarea ține și de cât de conștienți suntem ( de nivelul nostru de conștiința ), automat de modul nostru de a gandii,vorbii, acționa în PREZENT.

  • CI = Capacitate de iertare ( Spirit,suflet,minte,trup în armonie)

Se măsoară de la 0-100

Capacitatea de iertare este influențată de starea în care trebuie să ne aflăm pentru a ierta, starea în care suntem apți să iertăm

Pentru a ierta este necesar să fim în armonie, în pace, iubirea Universală.

Pentru a intră în această stare, Spiritul,sufletul mintea si trupul trebuie să fie în armonie.

Așadar, acest paramentru ne arată cât suntem capabili să intrăm în respectivă stare pentru a putea ierta. Lucru care se produce doar din respectivă stare.

Dacă capacitatea de iertare este mare și noi tot nu iertăm, devenim ignoranți.

  • CI pe SB = Capacitate de iertare dată din rațiune, mental. ( iubirea dată din SB, minte)

Se măsoară de la – la + 100

Este vorba de iertarea/iubirea din minte.

Acel Te iubesc clasic și îmi pare rău spus din minte la nivel de informație.

Rezultatele sunt scăzute în acest caz.

  • CI pe SN = Capacitatea de iertare dată din Suflet ( iubirea dată din SN,suflet)

Se măsoară de la – la + 100

Când iubim din suflet, iertăm din suflet, este ok însă nu suntem conștienți de ceea ce facem, dar rezultatul este mai bun decât la iubirea din minte. 

Diferența între iubirea dată din minte și iubirea dată din suflet este simplă și anume: mintea = informație, sufletul = emoție. În acest caz o și simțim.

  • CI pe SK = Capacitatea de iertare dată din Spirit ( iubirea dată din sk, sine,spirit)

Se măsoară de la – la +100

În acest caz fiind conștienți de Spiritul nostru ( Sine,Șarpe Kundalini) iertăm cu adevărat pentru că devenim conștienți ce iertăm și cunoaștem iubirea adevărată. 

Cunoaștem iubirea adevărată prin simplul fapt că devenim conștienți de ce înseamnă Iubirea pe toate nivelele, iubirea în Sine ( mental,fizic,suflet,spirit)

  • SN = Sufletul

Se măsoară de la 0-100

Sufletul reprezintă divinitatea din noi, darul lui Dumnezeu Tatăl Primordial pe care ni-l dă la întrupare pentru a acționa aici și pentru a ne duce viață, misiunile la bun sfârșit.

Sufletul reprezintă totalitatea uneltelor de care avem nevoie în viață.

Când ne aflăm într-o anumită situație, avem unealtă bună,benefică să acționăm în situația respectivă.

În cazul în care ne pierdem din suflet, ne pierdem din unelte și nu este deloc benefic. Se va întâmplă să apară o situație iar noi să acționăm incorect sau negativ prin simplul fapt că nu mai avem unealtă bună,necesară acțiunii respective.

Din acest motiv este foarte simplu de înțeles de ce nimeni nu are nevoie de sufletul nostru și de ce nu este bine să dăm din sufletul nostru.

Indiferent că este mama,tată,copil,familie,prieteni,lucruri materiale,etc, nu se dă din suflet către nimeni și nimic. 

De ce ? Pentru că sufletul reprezintă uneltele fiecăruia PERSONALE care sunt perfecte doar pentru el și pentru viața, misiunea lui și este obținut în urmă meritelor sale din viața asta și din toate celelalte vieți.

Dând din suflet cuiva ne încurcăm atât pe noi cât și pe el. 

De ce? pentru că acea unealtă este a noastră, obținută prin meritele noastre și ne este folositoare în misiunea noastră nu a celuilalt. Celălalt are sufletul sau și nu are nevoie de sufletul nimănui prin simplul fapt că respectivă persoană are meritele sale și misiunile sale. Toți trebuie să înțelegem foarte bine acest lucru.

Sufletul se pierde prin:

Avorturi,crime,păcate împotriva duhului sfânt, gânduri,vorbe, fapte mai puțîn bune, atașamente inutile de oameni,obiecte,locuri.

Din această cauza trebuie să trăim în PREZENT și să ne bucurăm de PREZENT, să acționăm din suflet în PREZENT conștienți fiind de tot.

Sufletul trebuie să stea 100% la noi!

Dacă este între:

90-99 rezultă lipsa de suflet, neliniște, frică, negativism, oboseală, efort scăzut.

80-90 toate cele menționate la 90-99 plus altele mai grave

65-80 foarte grav, depresie accentuată, scade sănătatea gândirii, expuneri la îmbolnăviri,  acțiuni nefirești.

Sub 65 foarte grav, gândurile, vorbele,faptele duc numai în negativ, risc de moarte ridicat.

Sufletul mai poate fi legat de cineva, furat, pierdut,vândut de ține etc. Pentru acțiunile anterioare sunt parametrii diferiți care trebuie măsurați.

Recuperarea de suflet în caz că nu este legat sau alte lucruri, ci pur și simplu dat de noi anapoda inconstient către diferite obiecte de care suntem atașați, sau persoane, se poate face prin intenție împreună cu o lumânare aprinsă pentru reîntregirea, rechemarea sufletului de acolo de unde este inapoi la noi. Atenție, când vine înapoi sufletul de unde este , vine cu tot cu întuneric, energie negativă și trebuie curățat. Curățarea se face tot prin intenție cu o lumânare,rugăciune sau alte practici.

  • Curățenia pe SN = Curățenia pe Suflet

Se măsoară de la 0-100

Sufletul se murdărește prin bârfe,înjurături,gânduri negre, fumat, păcate

Pe lângă faptul că trebuie să îl avem 100% la noi, trebuie să îl menținem curat.

Ne intersectăm cu energiile altora zilnic, mai spunem ceva urat, mai avem un gând negru, atunci sufletul se murdărește.

Aprindem o lumânare cu intenția să ne curețe sufletul atât cât se poate sau spunem o rugăciune cu aceiași intenție, ori câteva cuvinte de la sine.

Sunt și alte metode iar practicanții de diferite sisteme știu cum să procedeze.

  • Cât % ne-am plătit din Karma Personală

Se măsoară de la 0-100

Karma persoanală reprezintă totalitatea gândurilor,vorbelor,faptelor noastre la nivel de Spirit făcute în toate viețile inclusiv în viață asta.

Sunt N moduri de a plății Karma.

Karma se plătește prin:

Post, rugăciuni, ajutorul oferit celorlalți, acte de caritate, tot ce poate să cuprindă gândurile, vorbele și faptele bune.

Pentru cei ce practică diferite sisteme, se plătește inclusiv prin trimiterea de lumina către Karma personală.

  • Cât % ne-am plătit din Karma de Neam

Karma de neam vine la pachet când ne întrupam cu Karma Personală

De asta este bine că părinții să-și rezolve problemele pentru că tot ce nu rezolva părintele se duce mai departe pe copil și trebuie să rezolve copilul.

Majoritatea părinților dormind.. revine totul pe copiii care se trezesc și încep să plătească. 

Asta este , nimeni nu este de judecat. Din contra, trebuie să ne bucurăm că în sfârșit putem scapă de Karma când devenim conștienți de ea.

Sunt N metode de a plății Karma și chiar se poate plati toată într-un timp foarte scurt.

  • SS-SB = starea de sănătate mentală. Capacitatea de concentrare, raționare corectă, putere de rezolvare a problemelor, capacitate de sinteză și analiză, memorie, etc.

Se măsoară de la 0-100

Peste 81 este normală

Sub 80 = incapacitate de concentrare, nu mai raționăm corect, fără sinteză și analiză.

Sub 50 = psihoze, boli mintale.

  • SS-SF = Starea de sanatate pe corpul fizic

Se masoara de la 0-100

Intre 0-30 = grav, poate aparea decesul.

Intre 30-60 = sanatate foarte mica, foarte grava, necesita vindecare.

intre 61-80 = sanatate mica, grava

Intre 81-91 = sanatate normala

Intre 91-100 = foarte buna, ideal este sa ne mentinem peste 95

  • SS-SK = Starea de Sănătate a șarpelui kundalini, spiritului,sinelui.

Problemele de sănătate ale spiritului au proiecte rapidă în planul fizic.

Se măsoară de la 0-100

Mai mare de 81 este în regulă

Mai puțîn de 81 este o problema.

Când sănătatea spiritului este scăzută înseamnă că alte spirite ( inclusiv oameni, tot spirite sunt) proiectează gânduri,vorbe, fapte mai puțîn bune pe noi.

În caz că suntem în vibrație mare, nu suntem afectați. Când avem vibrația mică, devenim vulnerabili.

Măsurarea chakrelor

Este important de știut ce sunt, la ce ajută și unde sunt poziționate chakrele. Aceste informați le găsim pe google în toate limbile.

Fiecare chakra are importantă ei și joacă un rol important în viață omului.

Când acumulăm energie negativă foarte multă se deschid antichakrele, spre întuneric.

Când o chakra se învârte invers, este blocată sau murdară, automat ne este afectată gândirea și depinde de sensitivitatea fiecăruia ajungem să le și resimțim în corp. În timp ignoranța duce la boală și de aici apar bolile în fizic așa cum le știm cu toții.

Chakrele se murdăresc des prin simplul fapt că ne mișcăm zi de zi prin comunitate sau când asculam muzică, ori facem ceva.

Menținerea chakrelor curate este precum vibrația noastră, trebuie să fie sus pentru o curățenie bună. Mai multe informații se găsesc pe google, peste tot.

  • Cum este Chakra 1,2,3,4,5,6,7

Se măsoară de la – la + 100

Când este pe – , se deschide antichakra, deschidere spre întuneric. Asta însemna gânduri,emoții și așa mai departe negative, doar negative. Cu cât este mai scăzută cu atât apar cele menționate la un nivel negativ mult mai ridicat.

între -10 și 10 se produce blocarea chakrei respective

între aproximativ 10 – 81 chakra incepe sa se învârta invers decât este normal, funcționează mai slab, curățenia este necesară,

între 81 – 90 funcționarea chakrei este bună, sensul de rotație este normal iar curățenia pe chakre este cât de cât bună,

între 91 – 96 chakra este foarte bine

între 97- 100 chakra este curățată și funcționează la potențialul care trebuie.

Cele 5 răni emoționale

Toate rănile vin din alte vieți și încep să se manifeste în viață asta încă de când suntem copii.

Rana nu se produce în viață asta decât în cazuri extrem de rare. De ce spunem asta.

În momentul când se petrece o acțiune, în acel moment se creează o energie.

Dacă acea energie nu este conștientizată, înțeleasă și integrată în scurt timp, ea ne va urmării la nivel de Spirit până o vom conștientiza si vindeca .

Așadar, când ne întrupăm deja venim cu respectivă energie creată altădată și automat o vom resimtii încă de mici copii. Vom crește și sunt șanse mari ca nici atunci să nu o luăm în seama ,și uite așa mai trece o viață și nu am vindecat nimic.

Sunt suficiente informații pe internet despre cele 5 răni.

Cele 5 răni reprezintă o mare parte din umbră noastră, deci trebuie studiate, înțelese și integrate.

  • Rana de Respingere = Cât am vindecat din rana de respingere până în momentul măsurătorii ( până în prezent )

Se măsoară de la 0-100

O manifestăm prin masca fugarului

Când începe să se manifeste această rana devenim fugari prin gânduri,vorbe,fapte

  • Rane de Abandon = Cât am vindecat din rana de abandon până în momentul măsurătorii ( până în prezent )

Se măsoară de la 0-100

O manifestăm prin masca dependentului

Când începe să se manifeste această rana devenim Dependenți prin gânduri,vorbe,fapte

  • Rana de Umilire = Cât am vindecat din rana de umilire până în momentul măsurătorii ( până în prezent )

Se măsoară de la 0-100

O manifestăm prin masca masochistului

Când începe să se manifeste această rana devenim Masochiști prin gânduri, vorbe, fapte

  • Rana de Trădare = Cât am vindecat din rana de trădare până în momentul măsurătorii ( până în prezent )

Se măsoară de la 0-100

O manifestăm prin masca dominatorului

Când începe să se manifeste această rana devenim Dominanți prin gânduri, vorbe, fapte

  • Rana de Nedreptate = Cât am vindecat din rana de nedreptate până în momentul măsurătorii ( până în prezent )

Se măsoară de la 0-100

O manifestăm prin masca rigidului

Când începe să se manifeste această rana devenim Rigizi prin gânduri, vorbe, fapte

Ascensiune plăcută și drumuri luminate tuturor!

Echipa Ascensiunea

ro_RORomanian